Traim niste vremuri extraordinare.
Chiar in acest moment ne aflam in mijlocul unei adevarate ‘revolutii’(“trecerea”) – o transformare a constiintei umane, un proces prin care treptat ne recapatam puterea de a ne crea viata asa cum dorim.
Si cu totii suntem implicati, fie ca o stim sau nu, fie ca o credem sau nu.
Intrebarea nu este daca vrem sa trecem prin acest proces. Oricum o facem. Asta este ceea ce se intampla acum pe Pamant - nu avem cum sa facem altceva. Intrebarea este daca vrem sa trecem prin acest proces in mod constient, stiind ce facem si fiindu-ne clar de ce facem asta.
Si practic nu exista nimeni care sa nu doreasca acest lucru, daca intelege beneficiile enorme ale acestui act. Si cel mai mare dintre ele este propria fericire.
Cand ne-am nascut, am inceput o calatorie in acesta viata. O calatorie in care am fost inconjurati cu dragoste de parinti, rude, prieteni, in care am invatat o multime de lucruri, in care ne-am bucurat dar am si suferit – ajungand pana in acest moment al vietii noastre. Si tot timpul, poate fara sa ne dam seama, ne intrebam “sunt oare fericit ?”, “ce ar trebui sa fac eu, sau sa mi se intample mie, pentru a fi fericit ?”
Am o veste buna. Cu totii putem fi fericiti. Absolut toti.
Vestea ‘mai putin buna’ e ca acest lucru nu se poate intampla din senin. Trebuie ca fiecare dintre noi sa faca ceva in acest sens – dar este cel mai natural si mai normal lucru pe care-l putem face.
Trebuie sa ne amintim CINE SUNTEM NOI CU ADEVARAT si sa FIM, sa exprimam aceasta prin modul in care ne traim viata.
Adevarata noastra identitate este compusa din emotii pozitive fata de noi si ceilalti (curaj, dreptate, relaxare, blandete, generozitate, sinceritate, creativitate, bunatate, iubire, rabdare, onoare, deschidere, cinste, compasiune, acceptare, intelegere, capacitatea de a crea si inspira s.a), ganduri de deschidere catre cele mai noi descoperiri in ceea ce priveste omul si viata, comportamente prin care ne ingrijim sanatatea.
Si a existat un moment in viata noastra in care cu totii am fost astfel. Amintiti-va de perioada copilariei fragede (pana la 4-5, uneori chiar pana la 7-8 ani) in care ne exprimam nelimitat natura noastra reala. Aveam predominant emotii pozitive fata de tot ceea ce ne inconjura, eram deschisi cu toata lumea, veseli, iubitori, mult mai sanatosi, nu stiam ce este frica, vinovatia, ingrijorarea, ne jucam cu entuziasm, aveam o extraordinara curiozitate de a afla totul, stiam intuitiv ce e bine pentru noi, si multe altele. Eram noi cu adevarat.
Undeva pe parcurs, de-a lungul vietii, majoritatea acestora s-au pierdut. Am ajuns ceea ce credem noi ca suntem acum – oameni cu ‘probleme’. Probleme cu sanatatea, cu banii, cu relatiile cu diferite persoane, cu orice – indiferent de functia noastra in cadrul societatii (angajati, liber profesionisti, oameni de afaceri, investitori, altele).
De ce avem aceste ‘probleme’ ?
Tocmai pentru ca am uitat cine suntem noi cu adevarat. Societatea in care am crescut ne-a facut sa credem ca asta suntem – oameni cu probleme, pentru care trebuie sa ne zbatem ca sa le rezolvam. Ne-a facut sa credem despre noi ca, intr-o mare masura, suntem rai, egoisti, lenesi, fricosi, maniosi, bolnavi, nedemni de o viata mai buna. Am ajuns sa manifestam predominant emotii si ganduri negative fata de noi si ceilalti (tristete, suparare, frica, furie, agresiune, nerabdare, aroganta, violenta, ingrijorare, lacomie, egoism, ura, inchidere fata de nou, comoditate s.a.) comportamente auto-destructive care ne slabesc sanatatea – lucruri care nu reprezinta ceea ce suntem noi cu adevarat, ci, o mare diferenta, ceea ce se manifesta prin noi la un moment dat. Nu le aveam intr-un alt moment, cand eram mici, pana cand le-am ‘copiat’, fara sa stim ce facem, de la cei din jurul nostru. Am ‘absorbit’ din jur ‘poluarea’ mentala, emotionala si fizica, ceea ce ne-a facut sa intram deseori in stare de stres, sa ne imbolnavim, sa devenim epuizati si, in general, nefericiti.
Si doar intr-o mica masura, societatea ne-a invatat ca suntem buni, altruisti, intelepti, curajosi, linistiti, sanatosi, demni de un destin mai fericit.
Nu este vina nimanui ca am fost facuti sa credem asta despre noi. Asa a functionat societatea pe Pamant de mii de ani. Fiecare generatie a preluat acest model de la cea anterioara, fara a-l pune la indoiala.
Dar acum s-a intamplat ceva extraordinar. In ultimii 15-20 de ani lucrurile au inceput, incet-incet, sa se modifice in lume. Societatea se schimba, si din ce in ce mai multi oameni “se trezesc” si incep sa observe ca ceva nu functioneaza in vietile lor – ca ceea ce fac ei nu ii duce, de fapt, acolo unde intentioneaza sa ajunga. Ca daca mananca lucruri ‘nesanatoase’ mai devreme sau mai tarziu se imbolnavesc. Ca daca nu-si dezvolta cunostintele raman in urma profesional (si nu numai). Ca daca nu-si controleaza emotiile ajung sa-si distruga o parte din relatii. Si multe, multe altele.
Oamenii incep sa-si aminteasca CINE SUNT EI CU ADEVARAT - si acest lucru este cu adevarat inaltator ! Vedem dovezi ale acestui fapt la tot pasul ! Uitati-va doar la inflorirea industriei de produse naturale, de ingrijire a sanatatii prin terapii alternative, la noile descoperiri ale stiintei, la miile de carti, articole, conferinte, cursuri, filme artistice si documentare - care vorbesc omului despre natura sa reala, despre modul in care isi poate atinge adevarata fericire. Sunt informatii noi care nu vin sa respinga ceea ce deja stiam – ci doar sa completeze, sa imbunatateasca, sa explice mai bine totul, astfel incat sa ne fie si mai usor sa intelegem si sa inaintam. Oamenii incep, din ce in ce mai mult, sa vada ca ceea ce sunt ei (ceea ce se manifesta prin ei in interior, fie pozitiv fie negativ) influenteaza de fapt ceea ce fac in exterior si ceea ce obtin, ca realizari materiale (si nu numai). Si ca ceea ce sunt este, prin urmare, lucrul asupra caruia ar trebui sa se concentreze cel mai mult in viata. Treptat, ei pun in practica aceste noi idei si totul se schimba in bine. Si cu totii ati facut ceva in acest sens, oricat de mic. Ati inceput acest proces ‘de amintire’, desi poate nu o stiti foarte clar, si rezultatele se vad deja in vietile multora dintre voi !
Eu studiez si aplic aceste lucruri de ceva vreme. Am inceput aceasta „calatorie interioara“, mai mult sau mai putin constient, cu aproape 9 ani in urma - si in fiecare zi invat cate ceva de la viata, si sunt recunoscator vietii pentru asta. Si am inteles un lucru, pe care vreau sa vi-l transmit.
Nu conteaza ceea ce noi am fost sau am facut pana acum, conteaza doar ceea ce vom fi si vom face in viitor – si putem deveni tot ceea ce visam. Si daca tot am inceput, haideti sa ne angajam sa continuam in mod constient procesul chiar de aici, de unde ne aflam in acest moment. Sa ne ajutam unul pe altul, sa ne sprijinim unul pe altul, sa ne stimulam unul pe altul, sa ne inspiram unul pe altul, sa ne ridicam unul pe altul la un nou nivel de intelegere. Ne putem schimba vietile si putem face o lume mai frumoasa dar…trebuie sa ne dorim profund acest lucru.
Cu totii suntem ca niste diamante intr-un bulgare de pamant. Si cand ne ajutam unii pe altii pentru a ne curata pamantul, ne vom vedea unii altora adevarata identitate, diamantul care suntem noi cu adevarat.
Ne aflam intr-o calatorie catre propria comoara interioara, fie ca o stim sau nu, fie ca o credem sau nu. Nu avem cum sa nu o gasim, pentru ca ea este cine suntem noi cu adevarat, si nu putem nega la nesfarsit asta. Este mult mai dificil sa negi cine esti cu adevarat decat sa accepti. Putem amana momentul cat dorim, dar candva ne vom cunoaste cu totii propriul diamant interior. Si la un moment dat ne vom da seama ca drumul catre comoara reprezinta el insusi o comoara.
Ce anume ne impiedica sa vedem asta deja ? Ce anume amana momentul cunoasterii minunii a ceea ce suntem noi ? Sunt intrebari la care fiecare poate raspunde numai pentru el insusi.
La modul general, ca posibil raspuns, ar putea fi faptul ca in fiecare dintre noi exista doi mari dusmani, care efectiv ne ‘omoara’ viitorul – frica si comoditatea. Dar exista si doi mari prieteni, care ne sprijina in crearea unui viitor luminos – curiozitatea si (poate surprinzator) suferinta (proprie sau a celor dragi). Iar cand primul nostru prieten pierde, pe moment, lupta, intotdeauna cel de-al doilea ii sare in ajutor si ne impinge catre depasirea limitelor. Nu e placut pentru nimeni, dar e perfect adevarat. Cu toate acestea, putem scapa intr-o mare masura de interventia celui de-al doilea prieten (suferinta, inutila in mare masura, ce ne face sa ratam multe ocazii favorabile) prin concentrarea, in mod constient, asupra primului.
Pentru multi, pentru cei ce vor alege sa continue procesul de amintire in mod constient, momentul e foarte aproape. Pe Pamant se creaza in aceste vremuri conditiile ca in urmatoarea perioada vietile lor sa se schimbe in bine la un nivel la care poate acum nici nu-si imagineaza ! Exista acum o convergenta, o ‘retea invizibila’ a gandurilor, emotiilor si sperantelor de mai bine ale oamenilor de pe intreaga planeta, legate indeosebi de perioada pana in anul 2012 (dar nu numai). Si oricine dezvolta emotii pozitive, idei de deschidere fata de nou, comportamente de ingrijire a propriei fiinte beneficiaza de intreaga puterea a grupului, ceea ce multiplica la infinit binele ce patrunde in viata sa.
Alegeti sa faceti parte dintre ei ! Alegeti-va pe voi insiva ! Alegeti sa va cunoasteti pe voi insiva ca fiind, din ce in ce mai mult, cine sunteti voi cu adevarat ! Descoperiti-va diamantul, stralucirea adevaratei voastre identitati ! Si viitorul va fi minunat.
Am scris aceste randuri doar pentru a va aminti ceea ce, la un anumit nivel, stiati deja. Si pentru ca nimic nu e intamplator in univers, sper ca ele sa fi fost pentru multi acel ‘ceva’ care sa va determine macar sa va aplecati mai cu atentie asupra acestor lucruri. Si astfel sa faceti primul pas catre puterea de a va crea in mod constient viata pe care o doriti !